Greaua moştenire

Ne amintim cu toţii că în ultimii 20 de ani, ori
de câte ori s-a produs succesiunea la
putere în România, cei care au preluat conducerea ţării s-au plâns, de fiecare dată justificat, de greaua moştenire primită de la guvernele anterioare. Tot de fiecare dată, foştii guvernanţi i-au acuzat pe cei veniţi la putere că invocă greaua moştenire doar pentru a ascunde lipsa lor de profesionalism, inexistenţa sau inconsistenţa programului de guvernare, iresponsabilitatea faţă de cei cărora le-au dat votul în baza unor promisiuni mincinoase făcute în campania electorală şi pe care, odată ajunşi la putere, nu le mai pot onora, etc. etc.

Şi presa de toate culorile a fost refractară de-a lungul anilor oricăror încercări ale celor aflaţi la putere de a prezenta, uneori patetic, alteori în limbajul sec al crizelor, greaua moştenire, pe care o primiseră, considerând că trecutul le aparţine doar istoricilor, în timp ce prezentul şi viitorul intră în preocuparea exclusivă a guvernanţilor.

Cu toate acestea, îmi permit să cred că nu este deloc aşa. Trebuie să ştim întotdeauna de unde am plecat, încotro mergem, dacă şi pe ce căi ajungem acolo unde ne-am propus. Dacă am apela astăzi la istorie, am vedea cu siguranţă că greaua moştenire nu a fost niciodată o vorbă goală, ci o sintagmă încărcată de sensuri şi de conţinut.

Să ne amintim de păguboasa guvernare Văcăroiu care a lăsat ţara, după patru ani crânceni, undeva pe marginea prăpastiei, zguduită de o criză economică şi socială profundă, dar bine ascunsă, când inflaţia era de trei ori mai mare decât cea anticipată, iar deficitul bugetar de 5-6 ori mai mare decât cel declarat. Orice încercare de reformă a fost cel mult mimată, în timp ce privatizările scandaloase ale Bancorex, ale Băncii Agricole şi ale altor câteva entităţi moştenite din economia  socialistă, au constituit doar sursa primordială a marilor averi ale clienţilor politici ai PSDR-ului de atunci şi ai PSD-ului de astăzi.

Încercările timide ale lui Victor Ciorbea, cel care a plătit oalele sparte ale Guvernului Văcăroiu, de a aduce la cunoştinţă populaţiei starea reală a economiei şi, implicit, greaua moştenire lăsată de guvernarea PDSR, s-au lovit de replicile acide ale foştilor guvernanţi, dar şi de ale unei părţi importante a presei vremii. Cert este că nimeni nu a răspuns, nici atunci, nici mai târziu, pentru răul făcut, pentru jaful generalizat şi pentru menţinerea României la coada Europei. Toate guvernele care s-au perindat la conducerea ţării de la Ciorbea încoace au invocat, mai apăsat sau mai timid greaua moştenire, inclusiv Guvernul Năstase, perceput unanim drept cel mai corupt guvern din istoria recentă a României şi Guvernul Tăriceanu II, campion al dezmăţului iresponsabil şi al risipei banului public.

Acum, când criza economică a atins apogeul în România, cu consecinţe dramatice pentru întreaga populaţie, putem descifra cu uşurinţă câteva din cauzele care au dus la propagarea şi accentuarea ei. Între anii 2004-2008, atunci când „economia duduia”, dar nu pe baze sănătoase, risipa banului public a atins culmi greu de imaginat. Iresponsabilitatea guvernanţilor a făcut ca sistemul bugetar să fie adus în stare de colaps, după ce numai numărul funcţionarilor statului a crescut cu 37%, de la 159.000 la 218.000. Cheltuielile cu personalul bugetar au crescut de la 5% din PIB în 2004, la 8% în 2008, respectiv de la 3 miliarde de euro, la 10,5 miliarde de euro în cifre absolute.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, acompaniat de poetul „,mare finanţist” Vosganian, declara recent, candid şi iresponsabil: „Am crescut salariile şi pensiile atât cât ne-a permis dezvoltarea economică”. Ce nu spune fostul premier este faptul că în timp ce cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut de trei ori, de la 3 la 10,5 miliarde euro, PIB-ul a crescut doar de două ori, de la 60 la 130 de miliarde de euro! Diferenţa este numai o parte din greaua moştenire lăsată viitorului guvern de liberalul (?!) Tăriceanu.

În realitate, Guvernul Tăriceanu II a fost liberal doar cu numele, adevăraţii guvernanţi fiind cei de la PSD, care şi-au impus şi au exacerbat măsurile populiste, în schimbul sprijinului parlamentar acordat lui Tăriceanu, care altfel nu s-ar fi putut menţine la guvernare.

Premierul Emil Boc, confruntat cu dezastrul în care a adus ţara guvernarea PNL-PSD, cu greaua moştenire lăsată de acesta, nu a ezitat să arate câteva dintre cauzele profunde ale crizei fără precedent pe care o traversează azi România:

„În 2007-2008, România a fost singura ţară dintre noile state membre UE în care salariile nu au avut acoperire în buget. Asta înseamnă că aţi minţit românii, i-aţi minţit pe oameni oferindu-le ceva care nu avea acoperire în realitate, aţi făcut cadouri otrăvite pe care acum românii trebuie să le plătească îndoit şi din cauza crizei şi pentru faptul că nu aţi pus banii deoparte în vremuri mai bune, pentru vremuri mai dificle (…) Aţi păpat banii din privatizarea BCR să vă faceţi campanie electorală. Să fi făcut de trei miliarde de euro 200 de km de autostradă. Aţi făcut chermeze pe bani publici (…) Aţi tocat tot ce puteaţi toca, pentru ca noi să suportăm astăzi consecinţele deficitului bugetar excesiv. Asta este marca guvernării PNL. Aţi făcut dezmăţ pe banii publici, aţi oferit clientelei politice salarii de 30-40 de mii de euro”.
Atunci când au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice, punctual, doar câteva din măsurile grave, iresponsabile, dar profund interesate ale guvernării PNL-PSD, fostul premier C.P. Tăriceanu a reacţionat normal, adică cinic şi arogant, neapăsat de vreo urmă de responsabilitate, somând actualul guvern să renunţe la tema populistă şi mincinoasă privind greaua moştenire(…)

Chiar aşa! De ce să îi mai deranjăm pe principalii autori ai dezastrului, amintindu-le tot răul pe care l-au abătut asupra acestei ţări, din prostie, din nepricepere, din lăcomie, din trufie sau din toate la un loc? Nu ar fi mai bine ca autorităţile statului, inclusiv cele judecătoreşti, să se aplece mai serios asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat greaua moştenire, iar cei care ne-au lăsat-o să audă zornăitul cătuşelor care să le tulbure puţin liniştea şi seninătatea cu care îşi contemplă „opera”? Poate că aşa ar deveni mai puţin vocali şi ar înceta să mai persifleze şi să ia în derâdere orice demers făcut pentru scoaterea la lumină a adevărului despre greaua moştenire pe care au lăsat-o celor care le-au succedat la putere.

P.S. : Intenţionat nu am amintit nimic despre moştenirea comunistă, care, cel puţin din punct de vedere economic, a fost mult diferită de celelalte. Toate grelele moşteniri din ultimii 20 de ani „s-au scos” pe seama ei. De fiecare dată, s-a mai vândut o bancă, o siderurgică, ceva petrol şi gaze, terenuri sau clădiri, activităţi din energie, fier vechi şi altele lăsate moştenire de regimul trecut, plus ceva împrumuturi de bani pentru că nu am moştenit datorii. Pentru ultima grea moştenire nu a mai rămas însă nimic de vândut. Ce se poate face, ce urmează? Este dificil, dar acum trebuie să arătăm ce putem singuri într-o conjunctură total nefavorabilă.