Va propun, astazi cand ne aflam in pragul unei 
mari sarbatori a crestinatatii, sa uitam macar pentru un timp si de politica si de necazuri si, impreuna, sa incercam sa ne amintim cate ceva despre Rusalii, unul dintre cele 12 Mari Praznice Imparatesti de peste an.
Rusaliile sau Duminica Cincizecimii sau Pogorarea Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, nu este o sarbatoare cu data fixa, ci se praznuieste in fiecare an la 10 zile dupa Inaltare si la 50 de zile dupa Sfintele Pasti.
Rusaliile – de la latinescul “rosalia”, sarbatoarea trandafirilor – a fost in era precrestina o sarbatoare pagana, preluata si de geto-daci din mitologia romana. A devenit sarbatoare crestina dupa o predica a Sfantului Apostol Petru, in urma careia peste trei mii de evrei care venisera la Ierusalim pentru sarbatoarea Cincizecimii, au primit taina botezului, convertindu-se la crestinism. A luat nastere astfel prima comunitate crestina, care a format nucleul ce a stat la baza intemeierii Bisericii Lui Iisus Hristos. Pogoratea Sfantului Duh fusese proorocita cu multe veacuri inainte de nasterea Mantuitorului, de Dumnezeu Tatal, prin proorocul Ioil, apoi de Sfantul Ioan Botezatorul si, ceva mai tarziu, de Iisus Hristos insusi, in timpul Cinei celei de Taina. Proorocirea s-a infaptuit la 50 de zile dupa Pasti si la 10 zile dupa Inaltare, cand Sfantul Duh s-a pogorat peste Sfintii Apostoli, sub forma unor limbi de foc, dandu-le darul glosolaliei, adica al posibilitatii de a vorbii in limbi diferite. Incarcati de harul Sfantului Duh, Apostolii s-au raspandit in toata lumea, propavaduind invataturile Mantuitorului.
De Rusalii, atunci cand sarbatorim Pogorarea Sfantului Duh, exista traditia sa fie duse la biserica spre sfintire crengute de tei si de nuc, care simbolizeaza limbile de foc ale Sfantului Duh, pogorate peste Sfintii Apostoli. Dupa ce sunt sfintite, crengutele se agata la icoane sau la streasina casei, existand credinta ca ii apara pe crestini de toate relele, ba chiar ca au si puteri miraculoase, ajutand la vindecarea bolilor, mai ales a surzeniei sau la alungarea vijeliilor si a grindinei.
In fiecare an, in Ajunul Rusaliilor, crestinii sarbatoresc Mosii de Vara sau Mosii de Rusalii. Acum sunt pomeniti mortii (mosii), ale caror suflete se crede ca dupa ce isi parasesc mormintele in Joia Mare dinaintea Pastilor, bantuie prin lumea celor vii, intorcandu-se in mormintele lor in Ajunul Rusaliilor.
In mitologia romaneasca se crede ca cei care nu respecta si nu tin sarbatoarea Rusaliilor, vor avea mult de suferit, fiind pedepsiti de Iele, fapturi fabuloase, de origine uneori celeta, alteori terestra, inzestrate cu puteri magice, care isi au salasul in paduri, in pesteri, in munti sau pe malurile apelor si care se aduna noaptea, pe luna, in poiene, in luminisuri de padure sau in campiile inflorite, scaldandu-se goale in apa izvoarelor sau dansand despletite. Ielele, cunoscute in mitologia romaneasca si sub numele de Vantoasele, Rusaliile, Soimanele, Frumoasele sau Maiestrele, inspira teama mai ales atunci cand incing dansul lor, numit si Hora Ielelor, un ritual magic, incarcat de taine si de simboluri inaccesibile muritorilor. Se crede ca nu le fac niciun rau celor care se feresc sa le intalneasca, dar devin foarte rele daca cineva le surprinde dansand sau calca, chiar si din greseala, pe locul unde au dansat. Fiind inzestrate cu puteri de seductie, amagesc flacaii, apoi le iau mintile, smintindu-i. In credintele populare, pentru insanatosirea celor care “s-au imbolnavit de Iele”, se recurgea la farmece, la descantece de invocare sau de alungare ori la vraji. In sudul Romaniei si in Moldova se credea ca singurul leac pentru insanatosirea celor care au privit Hora Ielelor si le-au fost luate mintile, este Calusul, un dans ritual, legat de Rusalii, care semnifica saritul peste foc pentru a scapa de Iele.
Mitul precrestin al Ielelor, al Rusaliilor, s-a suprapus in timp peste sarbatoarea Rusaliilor, devenita din sarbatoare pagana, sarbatoare crestina, pastrandu-se doar obiceiurile, datinile, legendele sau superstitiile legate de Iele sau de Rusalce, fiicele lui Rusalin-Imparat, care ii urasc si se razbuna pe fostii supusi pagani ai tatalui lor, trecuti la crestinism.
Sa ne luam asadar o pauza de cateva zile, in care sa ne detasam pe cat posibil de rutina zilnica, de grijile si de necazurile care nu ne ocolesc si sa sarbatorim Marele Praznic Imparatesc al Rusaliilor, in tihna si in pace.
PS.
In anul 2008 Parlamentul Romaniei a adoptat legea prin care sarbatoarea Rusaliilor a fost declarata sarbatoare legala, romanii bucurandu-se de atunci de o zi de repaus in plus, adaugata celorlalte zile de sarbatoare.
buna seara domnule Stirbet,
stiu ca sunteti foarte ocupat, dar , pentru corecta informare a cititorilor ziarului Monitorul de Sibiu, va rog sa-mi raspundeti la citeva intrebari :
De curind Consiliul Judetean Sibiu a alocat 500.000 lei pentru citeva lucruri complet inutile in conditiile crizei actuale. Enumar citeva :
a.) 148.000 lei pentru realizarea bustului lui August Treboniu Laurean
b.) 170.150 ei, pentru promovarea rugbyului sibian
c.) 9.850 lei pentru Miss Motors , un spectacol de bickini, la strandul din Sibiu.
d.) 100.000 lei alocati Fundatiei Sibiul Vechi, pentru realizarea unui film documentar despre Andrei Saguna.
e.) 2.000 lei pentru festivalul brinzei si tuicii, Rasinari, 2010.
Intebarea mea e urmatoarea :
Credeti ca este corecta alocarea aceasta de sume ? Cum va explicati faptul ca pentru un concurs de bikini, la strand, unde nu incap mai mult de 3-400 de persoane , s-au alocat aproape 100 de milioane de lei, iar pentru festivalul brinzei si tuicii, unde vin mii de oameni ( ati fost si dumneavoastra anul trecut ) s-au alocat doar 2000 lei.
Primarul din Saliste spunea ca a facut recent un bust pt D.D.Rosca, care initial ar fi costat cam tot atit ( peste un miliard ), dar dupa negocieri a reusit sa faca bustul cu 150 milioane lei vechi, cu tot cu soclu. Nu credeti ca aceste sume sunt umflate si se scurg in buzunarul altora, in mod nejustificat ?
2. Cum interpretati faptul ca societatile Romgaz si Transgaz, aloca sume uriase pentru sustinerea echipei de fotbal Gaz Metan Medias, care are rezultate cel mult mediocre?. Sustinerea echipei este din bani publici, pentru ca la Romgaz si Transaz actionar este Statul Roman , prin Ministerul Economiei si al Finantelor. Pentru conformitate atasez raspunsul primit de la Romgaz. Il asteptam si pe cel de la Transgaz:
“În urma solicitării dumneavoastă, din data de 1 iunie 2010, S.N.G.N Romgaz SA face următoarele precizări:
• Suma alocată de Romgaz, Clubului Sportiv Gaz Metan Mediaş în anul 2009 a fost de 7.800.000 lei iar în anul 2010 până în prezent 4.000.000 lei. Sumele au fost acordate conform legii cu acordul Consiliului de Administraţie.”
in speranta ca o sa ne raspundeti la aceste doua intrebari, va multumesc anticipat,
cu stima Radu Micu, director Monitorul de Sibiu