Iartă-l Doamne, că nu ştie ce spune!

Declaraţie politică, sustinută în plenul Camerei Deputaţilor, în ziua de 8 iunie 2010:

Ne-am obişnuit în ultima vreme cu declaraţiile inflamate şi infamante ale dlui Crin Antonescu, dar am crezut tot timpul că ele se vor opri undeva la marginea absurdului sau a ridicolului. Iată că ne-am înşelat! Dl. Antonescu a depăşit cu seninatate aceast prag, duminică, la Galaţi, când a declarat nici mai mult, nici mai puţin, decat că „dacă se pune problema să punem în practică programul nostru, atunci îmi asum calitatea de premier!?!
Nu-mi amintesc să-l fi invitat cineva pe dl. Antonescu să îşi asume cu atâta bărbăţie această funcţie, într-o perioadă atât de grea pentru ţară, dar dacă el şi-o doreşte, nu văd cine ar avea dreptul să îl impiedice a visa.
„Daca m-ar desemna partidul să ocup această funcţie, atunci voi răspunde că sunt de acord”, i-a asigurat dl. Crin pe participanţii la Conferinţa Filialelor Teritoriale Galaţi. Bine că a fost de acord şi ne-a risipit emoţiile legate de un eventual refuz!
Bineînţeles că pentru a accepta funcţia de prim-ministru, dl. Antonescu pune câteva condiţii, dintre care cea mai importantă este aceea ca el şi partidul pe care îl conduce să guverneze singuri, respingând din start ideea oricărei alianţe: (…)”Suntem dispuşi să asumăm guvernarea României (…), dar suntem dispuşi s-o asumam singuri”.
Există oare o mai mare dovadă de curaj politic, de bărbăţie şi de spirit de sacrificiu, decât cea facută de dl. Antonescu, gata să preia pe umerii săi întreaga povară a guvernării unei Românii aflată în plină criză?
Este greu de crezut că vreun alt om politic român să vină astăzi în faţa concetăţenilor săi cu astfel de dovezi şi tocmai de aceea nu ne putem înfrâna admiraţia faţă de gestul dlui Antonescu, cu toate că avem câteva nedumeriri şi ridicăm câteva semne de întrebare. De pildă : a câştigat cumva PNL alegerile, iar şeful statului urmează să-l cheme pe dl. Crin Antonescu să formeze guvernul ? Parcă îmi amintesc că la ultimele alegeri generale nu a adunat mai mult de 15% din voturile alegătorilor! Se poate guverna cu o majoritate de numai 15% ? Se poate, dar numai cu ajutorul PSD-ului, aşa cum a mai făcut partidul dlui. Antonescu, cu rezultate catastrofale, în trecutul nu prea îndepărtat.
Apoi, mă întreb, de ce nu-l mai vrea pe Klaus Iohannis în fruntea Guvernului? L-a dezamagit ? L-a refuzat? A aflat de uneltirile viclene ale acestuia, ca după preluarea conducerii Guvernului să preia şi conducerea PNL-ului, detronându-l pe Crin Antonescu din scaunul Brătienilor?
Daca va accepta instalarea în fruntea Executivului, care vor fi principalii colaboratori ai dlui Antonescu, miniştrii cu care va forma Cabinetul? Va apela oare tot la “specialiştii” deja consacraţi alde Adomniţei, Vosganian, Orban, Chiuariu, Voicu, Nicolăescu etc. sau va apela la lupii tineri şi flămânzi?
Gurile rele spun că dl. Antonescu a cam luat-o razna şi că totul i se trage de la unele posturi de televiziune, care îl prea răsfaţă şi-l arată românilor seară de seară ca pe Sfintele Moaşte, ca pe un guru, ca pe un Gregorian Bivolaru al politicii româneşti. Cel autopropus la funcţia de prim-ministru a rămas încremenit în ultima campanie electorală, atunci când a atins apogeul carierei sale politice (în afara situaţiei în care va prelua frâiele guvernării), venind astăzi în faţa românilor cu un program de guvernare ce suferă de sindromul amatorismului şi de blestemul diletantismului, program care nu este altceva decât o ofertă electorală naiva şi găunoasă, cladită pe demagogie, pe minciună şi pe impostură.
În “Jurnalul” său, dramaturgul Mihail Sebastian povesteste cum în aprilie 1944, când bombardierele anglo-americane aşterneau covoare de bombe asupra Bucureştilor, marele prozator, dramaturg şi filozof Camil Petrescu, i-a cerut o audienţă mareşalului Ion Antonescu, solicitându-i să-l numească în funcţia de comandant al apărării antiaeriene a Capitalei şi dându-i toate asigurarile că poate doborî toate avioanele inamice şi că nicio bombă nu va mai cădea asupra Bucureştilor! Pe atunci, Camil Petrescu era directorul Teatrului Naţional şi suferea de hipoacuzie, adica era surd. Mareşalul s-a minunat de o asemenea năstruşnicie şi l-a refuzat elegant pe marele scriitor, pe care de altfel îl preţuia în mod deosebit. Daca autorul Jocului Ielelor şi-a dorit să devină comandantul apărării antiaeriene a Bucureştilor, în plin razboi, de ce nu şi-ar dori şi Crin Antonescu să devină prim-ministru al Guvernului României, în plină criză?
Închei cu un gând care mă frământă: de ani buni, naţionala de fotbal a României se zbate în mediocritate, ratând obiectiv dupa obiectiv. Oare salvarea ei nu ar putea veni tot de la dl. Crin Antonescu, care dacă ar accepta să preia conducerea echipei ar purta-o cu siguranţă spre câştigarea Campionatului Mondial din Africa de Sud, chiar dacă nu s-a calificat ?