Este vorba de clamarea zgomotoasă a pericolului instaurării dictaturii in România, principalul artizan al acesteia fiind, bineînteles, “dictatorul” Traian Băsescu !!! Devine tot mai evident că oamenii aceştia nu ştiu despre ce vorbesc. Mă întreb dacă cei mai mulţi dintre ei, care au trăit ani buni într-o dictatură adevarată, ce întrunea toate caracteristicile acestei forme de guvernământ, nu înţeleg că se situează sub pragul ridicolului atunci când vorbesc despre pericolul instaurării dictaturii în România de astăzi ?

Este cumva actualmente în România puterea concentrată în mâinile unui singur om sau ale unui singur partid ? Deţine cineva puterea absolută în Stat ? Poate exercita cineva puterea în afara oricărui control al organismelor constituite ale Statului ? Are cineva în mână pârghiile necesare pentru conducerea despotică, tiranică sau discreţionară a poporului român ? Nu exista pe lângă Putere şi o Opoziţie recunoscută de aceasta, mai viguroasă ori mai firavă, după cum reuşeşte să se înfiripe ? Nu avem alegeri libere ? Nu avem o presă liberă, aflată în afara oricărei cenzuri şi a oricăror constrângeri ? Nu sunt admise mitingurile de protest, măsurile şi demonstraţiile ? A fost pedepsit vreodată cineva în ultimii 20 de ani pentru lozincile scandate la vreo demonstraţie sau pentru banerele afişate ?

Toate componentele unui regim democratic autentic se regăsesc astăzi în România ăi atunci nu putem să nu ne întrebăm ce resort îl împinge pe Călin Popescu Tăriceanu, de exemplu, să strige panicat că “(…) ne îndreptăm cu paşi repezi spre dictatură” ?! Nu a trăit el, pâna la vreo 40 de ani, şi sub dictatura lui Dej şi sub dictatura lui Ceauşescu, chiar şi sub dictatura proletariatului (el nefiind niciodată un proletar), pentru a avea la îndemână nişte termeni de comparaţie ? Ar fi îndrăznit Tăriceanu în acei ani să pronunţe public cuvântul dictatură, cu referire la dictator ? Nu ar fi îndrăznit şi nici nu a îndrăznit, pentru că dacă îndrăznea nu ar mai fi ajuns să exprime astăzi o asemenea gogomănie de la tribuna Parlamentului.

Un alt liberal de conjunctură, Crin Antonescu, aflat acum chiar in fruntea PNL, ţipa şi el ca din gura de sarpe că “La Cotroceni s-a cocoţat un dictator” ?! Nu ştim la care dictator se refera Crin Antonescu, dar ştim că la Cotroceni s-a reinstalat Traian Băsescu, după ce a câştigat al doilea mandat, prin scrutin popular, învingându-l in finală chiar pe candidatul susţinut cu mult patos de el.

Dacă ne-am lua după ce se zvoneşte prin târg, ar trebui să credem că tocmai Crin Antonescu este acuzat de colegii din partid că, a devenit un mic tiran, cu porniri dictatoriale, care şi-a înlăturat toţi rivalii şi toţi oponenţii din partid şi care nu mai admite nici o abatere de la linia politica trasata de el,  la comanda adevăratului şef al PNL, mogulul Dinu Patriciu. Poate că nu este chiar aşa, dar dacă lucrurile stau  astfel, ce îndreptăţire mai poate avea Crin Antonescu să vorbească despre dictatori sau despre dictatură ? Poate ca el nu este chiar un mic despot in cadrul PNL, dar atât declaraţiile sale, cât şi atitudinea afişată de nenumărate ori, ne-au convins că este, cu certitudine, un fundamentalist, un fanatic al unor idei şi al unei linii politice impuse din afara partidului, evident greşită şi dăunătoare.

Declaraţii similare, legate de “dictatura instaurată în România”, au mai facut de-a lungul timpului şi alţi politicieni, dar dacă ne-am referi la Victor Ponta, ar însemna să vorbim de funie în casa spânzuratului, iar dacă l-am lua in seama pe Corneliu Vadim Tudor, ar însemna să dăm ascultare unor inepţii pe care nu le mai ia nimeni în serios de multă vreme.

Închei, amintindu-le tuturor celor care vorbesc astăzi cu o iresponsabilitate dezarmantă despre “dictatură”, că în România a fost instaurat, cu mai bine de doua decenii in urma, un regim democratic, care şi-a creat toate instituţiile necesare bunei funcţionări, iar la Cotroceni nu se află nici Hitler, nici Stalin, nici Mussolini, nici Franco, nici Salazar, nici Saddam Hussein, nici Kim Yong-Il, nici Fidel Castro, nici Dej, nici Ceausescu şi nici alţi dictatori ci Traian Băsescu, preşedintele ales pentru al doilea mandat, prin voinţa poporului român, în urma unor alegeri democratice, libere şi corecte.

Vă mulţumesc !

26.10.2010 Deputat

Cornel Ştirbeţ

Unele dintre acestea presupun anumite sacrificii din partea românilor, pentru că altfel nu pot fi corectate gravele greşeli ale trecutului. Din păcate, nu numai că nu existî o solidaritate a tuturor forţelor societăţii, dar atât partidele din opoziţie, cât şi sindicatele se împotrivesc oricăror reforme şi incită populaţia să se revolte, chiar dacă înţeleg perfect necesitatea  reformelor pe care le resping cu ipocrizie, numai din dorinţa de a marca unele câştiguri electorale.

Sunt lansate pe piaţă tot felul de aberaţii politice: guverne din umbră sau de umbre, guverne alternative, programe de guvernare, care de care mai neverosimile şi mai hilare, toate dovedindu-se a fi însă doar jalnice diversiuni politice, lipsite de credibilitate, dar demne de orice antologie a umorului involuntar.

Crin Antonescu a dat năvală în media cu un aşa-zis program de guvernare, numit pompuos “Statul Liberal” şi subintitulat “A doua modernizare a României”. A doua, pentru că pe prima au înfaptuit-o deja, împreuna cu PSD, pricopsindu-ne cu “modernizarea” lor încă de pe vremea lui Tăriceanu, consecinţa fiind aruncarea ţarii într-un  haos economic şi financiar din care tocmai ne zbatem să ieşim.
Cum nici PSD nu putea rămâne mai prejos, a lansat, la congresul din 16 octombrie, “(…) cel mai democratic program de guvernare realizat până acum”, aşa cum ne-a asigurat, candid, Victor Ponta. Am parcurs cu atenţie, dar şi cu stupoare documentul intitulat “România Corectă – Romania Socială”, care cuprinde fix 1oo de soluţii de guvernare marca PSD, structurate pe capitole: pentru prima zi, pentru prima lună, pentru primul an, pentru primul mandat, dar şi viziunea PSD pe termen ceva mai lung, până hăt dincolo de anul 2020.

Va fi bine ! Asupra românilor se va revărsa Cornul Abundenţei, peste tot va curge numai lapte şi miere, iar maidanezii vor umbla fericiţi cu covrigi în coadă prin satele şi prin oraşele tarii aflata sub guvernarea PSD.

Încă din prima zi, salariile bugetarilor vor fi readuse la nivelul de dinaintea reducerii lor cu 25% !!! Acum depinde şi când va fi “prima zi” a guvernării PSD, pentru că dacă va fi peste câţiva ani, atunci cu siguranţa că salariile bugetarilor vor fi mai mari decât cele de dinainte de reducere. Tot “in prima zi”, PSD va anula măsurile cuprinse în ordonanţele de urgenţa privind pensiile speciale şi pensiile militarilor, renunţând la aplicarea principiului contributivităţii, ceea ce ar însemna că tot amărâtul de contribuabil să cotizeze, lună de lună, la plata pensiilor naimitilor guvernelor PSD si PNL !!! Se va renunţa, tot “din prima zi”, la plata contribuţiilor sociale de către persoanele angajate cu drepturi de autor, PSD refuzând sa mai incarce Bugetul de Stat şi cu aceste contribuţii.
Intr-un alt plan, dar tot “in prima zi”, va fi lansată Cartea neagră a guvernarii Băsescu-Boc “(…) pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor amploarea dezastrului instituţional, economic şi social pe care îl va prelua Guvernul PSD”. Cu siguranţa că în această carte – rechizitoriu, un amplu capitol va fi consacrat celor noua luni in care PSD a făcut parte din Guvernul Boc.
După ce ne-am lămurit cât de cât asupra a ceea ce ne va rezerva “prima zi” a guvernării PSD, să vedem la ce s-ar putea aştepta românii “in prima lună”: PSD va trece, in primul rând, la “depolitizarea” administraţiei, ceea ce in traducere libera, înseamnă pedeserizarea administraţiei.
Cele mai spectaculoase, dar si cele mai hazli “reforme” preconizate de PSD pentru perioada iluzoriei sale guvernări, sunt cu siguranţa cele care vizează domeniul fiscal. Va fi redusă impozitarea muncii prin scăderea CAS-ului cu 3% la angajator. Angajatorii care vor crea noi locuri de munca pentru tinerii şomeri sau pentru persoanele trecute de 45 de ani, nu vor mai plăti niciun fel de contribuţii timp de un an. Firmele private care au de recuperat datorii de la stat (acumulate, cele mai multe, in timpul Guvernului Tăriceanu !), vor avea numai motive de veselie, pentru că PSD se angajează să le achite toate datoriile mai vechi de 60 de zile !!! Veselia va fi generală în societatea romanesca  daca va ajunge PSD la guvernare şi pentru că , cel puţin în primul an va fi ingheţat preţul la energia furnizată populatiei. Impozitarea veniturilor personale se va face diferenţiat, fie in “varianta cu trei trepte”, fie in “varianta cu patru trepte”, TVA-ul va fi redus la 5% pentru produsele de bază, iar subvenţiile pentru agricultură vor fi achitate integral ! Agenţii economici care vor finanţa “actiuni cu caracter cultural-artistic” vor beneficia de scăderi consistente ale impozitelor, iar lupta împotriva corupţiei şi pentru reducerea evaziunii fiscale, va căpăta dimensiuni epopeice in cadrul partidului care grupează în rândurile sale cei mai corupţi politicieni, dar si cei mai mari evazionişti fiscali. Guvernarea PSD anunţa că  vine şi in ajutorul tinerelor mame, readucând indemnizaţia maternală la nivelul de 80% din veniturile din ultimul an. De unde bani ? Stie doar PSD, dar nu ne spune ! Poate ca a descoperit un zăcământ de petrol sub clădirea sediului central al partidului, iar din beneficiile realizate vrea să-şi plătească restanţele la chirie, iar dacă mai rămân ceva bănuţi, să finanţeze măcar o parte dintre aceste proiecte. Din bani publici de aceasta data, PSD doreşte finanţarea organizaţiilor societăţii civile, intrate astfel in solda sa, dar şi subvenţionarea accesului la Internet al tuturor şcolilor din zonele rurale ale ţării, toate acestea fiind posibile, bineânţeles, numai dupa reducerea la jumătate a taxelor plătite de contribuabili !!!
Viziunea PSD asupra guvernării pe termen lung, ne face sa simtim din plin mândria de a fi români ! Cel puţin trei universităţi româneşti vor trebui să între, în timpul guvernării PSD, in topul primelor 500 din lume. După ce va fi numit Vanghelie ministru al Educaţiei, cu siguranţa ca vor intra in acest top măcar universitatile din Ţăndărei, din Slobozia şi din Fălticeni. De altfel suntem ameninţaţi că pe timpul guvernării partidului lui Iliescu, Nastase si Ponta, in fiecare regiune a tarii va răsari câte un centru sportiv polivalent de nivel internaţional, iar după anul 2020 România va organiza (şi va castiga !) Turneul Final al Campionatului European de Fotbal !!! Ne aşteaptă vremuri minunate sub înţeleapta guvernare a PSD ! Noroc ca este doar iluzorie !
Ion Iliescu ne asigură ca toate cele 100 de soluţii de guvernare adoptate de PSD la recentul congres sunt realiste si imediat aplicabile, constituindu-se intr-un “material foarte bine lucrat de mana unui om serios: Adrian Nastase”. Bine ca ne-am lămurit!
Parcurgerea documentului emanat de la PSD, umorul savuros pe care îl degaja de la un capăt la altul al sau, aproape că ne obligă să ne întoarcem la Caragiale, luându-ne permisiunea să operăm în celebrul text al lui Nenea Iancu doar o singura schimbare: în loc de republică, am scris PSD. Iată ce a rezultat:

Efimiţa: Adica, zau, bobocule, de ! eu, cu mintea ca de femeie, pardon sa te-ntreb si eu un lucru: ce procopseala ar fi si cu PSD la guvernare ?

Conu Leonida: Ei ! bravos ! s-asta-i buna ! Cum ce procopseala ? (…) Apoi, inchipuieste-ti dumneata numai un condei, stai sa-ti spui: mai intai si-intai ca daca e PSD la guvernare nu mai plateste niminea bir. (…) Al doilea ca fiecare cetatean ia cate o leafa buna pe luna, toti intr-o egalitate. (…) Par egzamplu, eu…

Efimiţa: Pe langa pensie  ?

Conu Leonida: Vezi bine, pensia e basca, o am dupa legea veche, e dreptul meu; mai ales cand e PSD la guvernare dreptul e sfant: PSD este garantiunea tuturor drepturilor. (…) Si al treilea, ca se face si lege de muraturi. (…) Adicatelea ca nimini sa nu mai aiba dreptul sa-si plateasca datoriile.

Efimiţa: Maica Precista, Doamne ! apoi daca-i asa, de ce nu vine PSD mai curand la guvernare, soro ?

Conu Leonida: Hei ! te lasa reactionarii, domnule ?

Efimiţa: Asa e… da… un lucru nu inteleg eu (…) Daca n-o mai plati niminea bir, soro, de unde or sa aiba cetatenii leafa ?

Conu Leonida: Treaba PSD-ului, domnule, el ce grje are ? pentri ce-l avem pe el ? e datoria lui sa-ngrijeasca sa aiba oamenii lefuri la vreme.

Efimita: Ce bine ar fi ! unde da Dumnezeu odata sa  mai vedem s-asta, PSD la guvernare !

19.10.2010

Deputat

Cornel Ştirbeţ

Ne-am obişnuit în ultima vreme cu declaraţiile inflamate şi infamante ale dlui Crin Antonescu, dar am crezut tot timpul că ele se vor opri undeva la marginea absurdului sau a ridicolului. Iată că ne-am înşelat! Dl. Antonescu a depăşit cu seninatate aceast prag, duminică, la Galaţi, când a declarat nici mai mult, nici mai puţin, decat că „dacă se pune problema să punem în practică programul nostru, atunci îmi asum calitatea de premier!?!
Nu-mi amintesc să-l fi invitat cineva pe dl. Antonescu să îşi asume cu atâta bărbăţie această funcţie, într-o perioadă atât de grea pentru ţară, dar dacă el şi-o doreşte, nu văd cine ar avea dreptul să îl impiedice a visa.
„Daca m-ar desemna partidul să ocup această funcţie, atunci voi răspunde că sunt de acord”, i-a asigurat dl. Crin pe participanţii la Conferinţa Filialelor Teritoriale Galaţi. Bine că a fost de acord şi ne-a risipit emoţiile legate de un eventual refuz!
Bineînţeles că pentru a accepta funcţia de prim-ministru, dl. Antonescu pune câteva condiţii, dintre care cea mai importantă este aceea ca el şi partidul pe care îl conduce să guverneze singuri, respingând din start ideea oricărei alianţe: (…)”Suntem dispuşi să asumăm guvernarea României (…), dar suntem dispuşi s-o asumam singuri”.
Există oare o mai mare dovadă de curaj politic, de bărbăţie şi de spirit de sacrificiu, decât cea facută de dl. Antonescu, gata să preia pe umerii săi întreaga povară a guvernării unei Românii aflată în plină criză?
Este greu de crezut că vreun alt om politic român să vină astăzi în faţa concetăţenilor săi cu astfel de dovezi şi tocmai de aceea nu ne putem înfrâna admiraţia faţă de gestul dlui Antonescu, cu toate că avem câteva nedumeriri şi ridicăm câteva semne de întrebare. De pildă : a câştigat cumva PNL alegerile, iar şeful statului urmează să-l cheme pe dl. Crin Antonescu să formeze guvernul ? Parcă îmi amintesc că la ultimele alegeri generale nu a adunat mai mult de 15% din voturile alegătorilor! Se poate guverna cu o majoritate de numai 15% ? Se poate, dar numai cu ajutorul PSD-ului, aşa cum a mai făcut partidul dlui. Antonescu, cu rezultate catastrofale, în trecutul nu prea îndepărtat.
Apoi, mă întreb, de ce nu-l mai vrea pe Klaus Iohannis în fruntea Guvernului? L-a dezamagit ? L-a refuzat? A aflat de uneltirile viclene ale acestuia, ca după preluarea conducerii Guvernului să preia şi conducerea PNL-ului, detronându-l pe Crin Antonescu din scaunul Brătienilor?
Daca va accepta instalarea în fruntea Executivului, care vor fi principalii colaboratori ai dlui Antonescu, miniştrii cu care va forma Cabinetul? Va apela oare tot la “specialiştii” deja consacraţi alde Adomniţei, Vosganian, Orban, Chiuariu, Voicu, Nicolăescu etc. sau va apela la lupii tineri şi flămânzi?
Gurile rele spun că dl. Antonescu a cam luat-o razna şi că totul i se trage de la unele posturi de televiziune, care îl prea răsfaţă şi-l arată românilor seară de seară ca pe Sfintele Moaşte, ca pe un guru, ca pe un Gregorian Bivolaru al politicii româneşti. Cel autopropus la funcţia de prim-ministru a rămas încremenit în ultima campanie electorală, atunci când a atins apogeul carierei sale politice (în afara situaţiei în care va prelua frâiele guvernării), venind astăzi în faţa românilor cu un program de guvernare ce suferă de sindromul amatorismului şi de blestemul diletantismului, program care nu este altceva decât o ofertă electorală naiva şi găunoasă, cladită pe demagogie, pe minciună şi pe impostură.
În “Jurnalul” său, dramaturgul Mihail Sebastian povesteste cum în aprilie 1944, când bombardierele anglo-americane aşterneau covoare de bombe asupra Bucureştilor, marele prozator, dramaturg şi filozof Camil Petrescu, i-a cerut o audienţă mareşalului Ion Antonescu, solicitându-i să-l numească în funcţia de comandant al apărării antiaeriene a Capitalei şi dându-i toate asigurarile că poate doborî toate avioanele inamice şi că nicio bombă nu va mai cădea asupra Bucureştilor! Pe atunci, Camil Petrescu era directorul Teatrului Naţional şi suferea de hipoacuzie, adica era surd. Mareşalul s-a minunat de o asemenea năstruşnicie şi l-a refuzat elegant pe marele scriitor, pe care de altfel îl preţuia în mod deosebit. Daca autorul Jocului Ielelor şi-a dorit să devină comandantul apărării antiaeriene a Bucureştilor, în plin razboi, de ce nu şi-ar dori şi Crin Antonescu să devină prim-ministru al Guvernului României, în plină criză?
Închei cu un gând care mă frământă: de ani buni, naţionala de fotbal a României se zbate în mediocritate, ratând obiectiv dupa obiectiv. Oare salvarea ei nu ar putea veni tot de la dl. Crin Antonescu, care dacă ar accepta să preia conducerea echipei ar purta-o cu siguranţă spre câştigarea Campionatului Mondial din Africa de Sud, chiar dacă nu s-a calificat ?

Rusaliile sau Duminica Cincizecimii sau Pogorarea Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, nu este o sarbatoare cu data fixa, ci se praznuieste in fiecare an la 10 zile dupa Inaltare si la 50 de zile dupa Sfintele Pasti.
Rusaliile – de la latinescul “rosalia”, sarbatoarea trandafirilor – a fost in era precrestina o sarbatoare pagana, preluata si de geto-daci din mitologia romana. A devenit sarbatoare crestina dupa o predica a Sfantului Apostol Petru, in urma careia peste trei mii de evrei care venisera la Ierusalim pentru sarbatoarea Cincizecimii, au primit taina botezului, convertindu-se la crestinism. A luat nastere astfel prima comunitate crestina, care a format nucleul ce a stat la baza intemeierii Bisericii Lui Iisus Hristos. Pogoratea Sfantului Duh fusese proorocita cu multe veacuri inainte de nasterea Mantuitorului, de Dumnezeu Tatal, prin proorocul Ioil, apoi de Sfantul Ioan Botezatorul si, ceva mai tarziu, de Iisus Hristos insusi, in timpul Cinei celei de Taina. Proorocirea s-a infaptuit la 50 de zile dupa Pasti si la 10 zile dupa Inaltare, cand Sfantul Duh s-a pogorat peste Sfintii Apostoli, sub forma unor limbi de foc, dandu-le darul glosolaliei, adica al posibilitatii de a vorbii in limbi diferite. Incarcati de harul Sfantului Duh, Apostolii s-au raspandit in toata lumea, propavaduind invataturile Mantuitorului.
De Rusalii, atunci cand sarbatorim Pogorarea Sfantului Duh, exista traditia sa fie duse la biserica spre sfintire crengute de tei si de nuc, care simbolizeaza limbile de foc ale Sfantului Duh, pogorate peste Sfintii Apostoli. Dupa ce sunt sfintite, crengutele se agata la icoane sau la streasina casei, existand credinta ca ii apara pe crestini de toate relele, ba chiar ca au si puteri miraculoase, ajutand la vindecarea bolilor, mai ales a surzeniei sau la alungarea vijeliilor si a grindinei.
In fiecare an, in Ajunul Rusaliilor, crestinii sarbatoresc Mosii de Vara sau Mosii de Rusalii. Acum sunt pomeniti mortii (mosii), ale caror suflete se crede ca dupa ce isi parasesc mormintele in Joia Mare dinaintea Pastilor, bantuie prin lumea celor vii, intorcandu-se in mormintele lor in Ajunul Rusaliilor.
In mitologia romaneasca se crede ca cei care nu respecta si nu tin sarbatoarea Rusaliilor, vor avea mult de suferit, fiind pedepsiti de Iele, fapturi fabuloase, de origine uneori celeta, alteori terestra, inzestrate cu puteri magice, care isi au salasul in paduri, in pesteri, in munti sau pe malurile apelor si care se aduna noaptea, pe luna, in poiene, in luminisuri de padure sau in campiile inflorite, scaldandu-se goale in apa izvoarelor sau dansand despletite. Ielele, cunoscute in mitologia romaneasca si sub numele de Vantoasele, Rusaliile, Soimanele, Frumoasele sau Maiestrele, inspira teama mai ales atunci cand incing dansul lor, numit si Hora Ielelor, un ritual magic, incarcat de taine si de simboluri inaccesibile muritorilor. Se crede ca nu le fac niciun rau celor care se feresc sa le intalneasca, dar devin foarte rele daca cineva le surprinde dansand  sau calca, chiar si din greseala, pe locul unde au dansat. Fiind inzestrate cu puteri de seductie, amagesc flacaii, apoi le iau mintile, smintindu-i. In credintele populare, pentru insanatosirea celor care “s-au imbolnavit de Iele”, se recurgea la farmece, la descantece de invocare sau de alungare ori la vraji. In sudul Romaniei si in Moldova se credea ca singurul leac pentru insanatosirea celor care au privit Hora Ielelor si le-au fost luate mintile, este Calusul, un dans ritual, legat de Rusalii, care semnifica saritul peste foc pentru a scapa de Iele.
Mitul precrestin al Ielelor, al Rusaliilor, s-a suprapus in timp peste sarbatoarea  Rusaliilor, devenita din sarbatoare pagana, sarbatoare crestina, pastrandu-se doar obiceiurile, datinile, legendele sau superstitiile legate de Iele sau de Rusalce, fiicele lui Rusalin-Imparat, care ii urasc si se razbuna pe fostii supusi pagani ai tatalui lor, trecuti la crestinism.
Sa ne luam asadar o pauza de cateva zile, in care sa ne detasam pe cat posibil de rutina zilnica, de grijile si de necazurile care nu ne ocolesc si sa sarbatorim Marele Praznic Imparatesc al Rusaliilor, in tihna si in pace.

PS.
In anul 2008 Parlamentul Romaniei a adoptat legea prin care sarbatoarea Rusaliilor a fost declarata sarbatoare legala, romanii bucurandu-se de atunci de o zi de repaus in plus, adaugata celorlalte zile de sarbatoare.

În ultimele zile a irumpt pe scena politică românească, prin declaraţii politice şocante, secretarul general al PSD, dl. Liviu Dragnea. Domnia sa este în mod evident frământat de suferinţele românilor şi, ca orice pesedist putred de bogat, plânge şi suspină de mila săracilor. Compasiunea dlui. Dragnea faţă de suferinţele celor aflaţi în dificultate a fost convertită într-un îndemn generos la revoltă, dându-le celor interesaţi toate asigurările că încurajează şi sprijină personal mişcările de stradă: Măcar atât să le dăm românilor, dreptul să se vaiete.
Este adevarat ca din partea PSD, partidul celor mai mulţi milionari în euro, românii nici nu se puteau aştepta să primească altceva, decât dreptul de a se văita oricât poftesc! Alte soluţii pentru ameliorarea suferinţelor acestora, nu are nici dl. Dragnea, nici partidul domniei sale. Aflat într-o opoziţie declarat “constructivă”, PSD a înţeles că vremea când putea chema minerii să năvălească asupra Bucureştilor a cam trecut, aşa că se mulţumeşte doar cu incitarea la revoltă a pensionarilor şi a categoriilor sociale cel mai greu lovite de criză. Îşi asumă dl. Dragnea sau şeful său politic, dl. Ponta, sau PSD, în ansamblul său, responsabilitatea pentru eventualele violenţe stradale, în cazul în care scapă lucrurile de sub control ?
Fiind nu numai un om de afaceri abil şi prosper, ci şi un om politic pragmatic, secretarul general al PSD a găsit soluţia cea mai facilă şi cea mai la îndemână pentru scoaterea României din criză. Domnia sa i-a propus PDL (…) o măsură simplă: să ia decizia în partid să fure mai putin. Eu le propun un moratoriu: şase luni să fure mai puţin, să nu mai fure cu camionul, să fure cu Loganul.
Tupeul politic la dlui. Dragnea este fără de margini! De ce nu ne spune domnia sa că România ar avea infinit de câştigat dacă PSD ar lua o decizie internă, prin care s-ar angaja să dea înapoi măcar câteva procente din cât a furat de-a lungul anilor, nu cu camionul, ci cu vapoarele, cu garniturile de tren şi cu TIR-urile. Daca PSD ar lua o astfel de hotărâre, cu siguranţă nu ar mai trebui diminuate nici pensiile, nici salariile.
Cât a furat PSD ? Mult ! Foarte mult ! Enorm !
Recent, în cadrul unei emisiuni transmise pe postul public de televiziune, dl. Iosif Boda a facut un calcul, corect, din care rezultă că în ultimii 20 de ani, PSD s-a aflat la guvernare nici mai mult, nici mai puţin decât 14 ani. A avut prin urmare timp berechet la dispozitie pentru a-şi perfecţiona tehnicile de devalizare a avuţiei ţării. De la furtul ordinar, rudimentar, la drumul mare, practicat în primii ani ai guvernării PSD, s-a ajuns în timpul guvernării Năstase la tehnici sofisticate ale hoţiei, la furtul pus pe baze ştiinţifice. Micii găinari de la alte partide au fost ridiculizati şi puşi în umbră de profesioniştii hoţiei, înregimentaţi în PSD.
Tot în timpul guvernării Năstase a aparut în România o nouă categorie socială, cea a baronilor locali, de care dl. Dragnea, cel cu soluţia miraculoasă pentru salvarea Romaniei, nu este deloc străin.
Ştiu că a le cere colegilor de partid ai dlui. Dragnea să dea înapoi măcar o parte din cât au furat, înseamnă a avea naivitatea să cred într-o enormă utopie. Este şi motivul pentru care fac doar un apel către ei să se abţină să arate cu degetul spre alţii, să incite la ură, la dezbinare şi la violenţa şi, mai ales, să nu rateze prilejul să tacă, atunci când acesta li se oferă.

Şi presa de toate culorile a fost refractară de-a lungul anilor oricăror încercări ale celor aflaţi la putere de a prezenta, uneori patetic, alteori în limbajul sec al crizelor, greaua moştenire, pe care o primiseră, considerând că trecutul le aparţine doar istoricilor, în timp ce prezentul şi viitorul intră în preocuparea exclusivă a guvernanţilor.

Cu toate acestea, îmi permit să cred că nu este deloc aşa. Trebuie să ştim întotdeauna de unde am plecat, încotro mergem, dacă şi pe ce căi ajungem acolo unde ne-am propus. Dacă am apela astăzi la istorie, am vedea cu siguranţă că greaua moştenire nu a fost niciodată o vorbă goală, ci o sintagmă încărcată de sensuri şi de conţinut.

Să ne amintim de păguboasa guvernare Văcăroiu care a lăsat ţara, după patru ani crânceni, undeva pe marginea prăpastiei, zguduită de o criză economică şi socială profundă, dar bine ascunsă, când inflaţia era de trei ori mai mare decât cea anticipată, iar deficitul bugetar de 5-6 ori mai mare decât cel declarat. Orice încercare de reformă a fost cel mult mimată, în timp ce privatizările scandaloase ale Bancorex, ale Băncii Agricole şi ale altor câteva entităţi moştenite din economia  socialistă, au constituit doar sursa primordială a marilor averi ale clienţilor politici ai PSDR-ului de atunci şi ai PSD-ului de astăzi.

Încercările timide ale lui Victor Ciorbea, cel care a plătit oalele sparte ale Guvernului Văcăroiu, de a aduce la cunoştinţă populaţiei starea reală a economiei şi, implicit, greaua moştenire lăsată de guvernarea PDSR, s-au lovit de replicile acide ale foştilor guvernanţi, dar şi de ale unei părţi importante a presei vremii. Cert este că nimeni nu a răspuns, nici atunci, nici mai târziu, pentru răul făcut, pentru jaful generalizat şi pentru menţinerea României la coada Europei. Toate guvernele care s-au perindat la conducerea ţării de la Ciorbea încoace au invocat, mai apăsat sau mai timid greaua moştenire, inclusiv Guvernul Năstase, perceput unanim drept cel mai corupt guvern din istoria recentă a României şi Guvernul Tăriceanu II, campion al dezmăţului iresponsabil şi al risipei banului public.

Acum, când criza economică a atins apogeul în România, cu consecinţe dramatice pentru întreaga populaţie, putem descifra cu uşurinţă câteva din cauzele care au dus la propagarea şi accentuarea ei. Între anii 2004-2008, atunci când „economia duduia”, dar nu pe baze sănătoase, risipa banului public a atins culmi greu de imaginat. Iresponsabilitatea guvernanţilor a făcut ca sistemul bugetar să fie adus în stare de colaps, după ce numai numărul funcţionarilor statului a crescut cu 37%, de la 159.000 la 218.000. Cheltuielile cu personalul bugetar au crescut de la 5% din PIB în 2004, la 8% în 2008, respectiv de la 3 miliarde de euro, la 10,5 miliarde de euro în cifre absolute.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, acompaniat de poetul „,mare finanţist” Vosganian, declara recent, candid şi iresponsabil: „Am crescut salariile şi pensiile atât cât ne-a permis dezvoltarea economică”. Ce nu spune fostul premier este faptul că în timp ce cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut de trei ori, de la 3 la 10,5 miliarde euro, PIB-ul a crescut doar de două ori, de la 60 la 130 de miliarde de euro! Diferenţa este numai o parte din greaua moştenire lăsată viitorului guvern de liberalul (?!) Tăriceanu.

În realitate, Guvernul Tăriceanu II a fost liberal doar cu numele, adevăraţii guvernanţi fiind cei de la PSD, care şi-au impus şi au exacerbat măsurile populiste, în schimbul sprijinului parlamentar acordat lui Tăriceanu, care altfel nu s-ar fi putut menţine la guvernare.

Premierul Emil Boc, confruntat cu dezastrul în care a adus ţara guvernarea PNL-PSD, cu greaua moştenire lăsată de acesta, nu a ezitat să arate câteva dintre cauzele profunde ale crizei fără precedent pe care o traversează azi România:

„În 2007-2008, România a fost singura ţară dintre noile state membre UE în care salariile nu au avut acoperire în buget. Asta înseamnă că aţi minţit românii, i-aţi minţit pe oameni oferindu-le ceva care nu avea acoperire în realitate, aţi făcut cadouri otrăvite pe care acum românii trebuie să le plătească îndoit şi din cauza crizei şi pentru faptul că nu aţi pus banii deoparte în vremuri mai bune, pentru vremuri mai dificle (…) Aţi păpat banii din privatizarea BCR să vă faceţi campanie electorală. Să fi făcut de trei miliarde de euro 200 de km de autostradă. Aţi făcut chermeze pe bani publici (…) Aţi tocat tot ce puteaţi toca, pentru ca noi să suportăm astăzi consecinţele deficitului bugetar excesiv. Asta este marca guvernării PNL. Aţi făcut dezmăţ pe banii publici, aţi oferit clientelei politice salarii de 30-40 de mii de euro”.
Atunci când au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice, punctual, doar câteva din măsurile grave, iresponsabile, dar profund interesate ale guvernării PNL-PSD, fostul premier C.P. Tăriceanu a reacţionat normal, adică cinic şi arogant, neapăsat de vreo urmă de responsabilitate, somând actualul guvern să renunţe la tema populistă şi mincinoasă privind greaua moştenire(…)

Chiar aşa! De ce să îi mai deranjăm pe principalii autori ai dezastrului, amintindu-le tot răul pe care l-au abătut asupra acestei ţări, din prostie, din nepricepere, din lăcomie, din trufie sau din toate la un loc? Nu ar fi mai bine ca autorităţile statului, inclusiv cele judecătoreşti, să se aplece mai serios asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat greaua moştenire, iar cei care ne-au lăsat-o să audă zornăitul cătuşelor care să le tulbure puţin liniştea şi seninătatea cu care îşi contemplă „opera”? Poate că aşa ar deveni mai puţin vocali şi ar înceta să mai persifleze şi să ia în derâdere orice demers făcut pentru scoaterea la lumină a adevărului despre greaua moştenire pe care au lăsat-o celor care le-au succedat la putere.

P.S. : Intenţionat nu am amintit nimic despre moştenirea comunistă, care, cel puţin din punct de vedere economic, a fost mult diferită de celelalte. Toate grelele moşteniri din ultimii 20 de ani „s-au scos” pe seama ei. De fiecare dată, s-a mai vândut o bancă, o siderurgică, ceva petrol şi gaze, terenuri sau clădiri, activităţi din energie, fier vechi şi altele lăsate moştenire de regimul trecut, plus ceva împrumuturi de bani pentru că nu am moştenit datorii. Pentru ultima grea moştenire nu a mai rămas însă nimic de vândut. Ce se poate face, ce urmează? Este dificil, dar acum trebuie să arătăm ce putem singuri într-o conjunctură total nefavorabilă.