Read Full Post »

Read Full Post »

Read Full Post »

Read Full Post »

LEGEA CADRU PRIVIND ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ A TERITORIULUI ROMÂNIEI – noiembrie 2012 –

EXPUNERE DE MOTIVE
LEGEA CADRU
PRIVIND ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ A TERITORIULUI ROMÂNIEI

       Forma de organizare administrativă a teritoriului României a devenit anacronică şi nefuncţională după anul 1989, odată cu trecerea la economia de piaţă, dar, cu toate acestea, a rămas neschimbată din diferite motive.

       Administraţia publică din România a rămas încorsetata în chingile gândirii socialiste, iar organizarea administrativă a teritoriului, datând din anul 1968, a devenit o frână pentru economia şi pentru progresul general al ţării.
       Fărâmiţarea excesivă a unităţilor administrativ-teritoriale, atât la nivel judeţean, cât şi la nivel local, conduce la funcţionarea unui număr excesiv de mare de autorităţi publice judetene şi locale, cu mulţi aleşi şi cu numeroşi funcţionari, plătite nejustificat din bani publici. Această situaţie favorizează creşterea birocraţiei şi a corupţiei, creşterea cheltuielilor bugetare, ineficienţa şi funcţionarea defectuoasă a administraţiei publice, cu repercursiuni directe asupra dezvoltării economice.

       Comunele şi orasele la nivel local, precum şi judeţele la nivel regional, administrează autonom bugete de venituri si cheltuieli, dar sunt slabe din punct de vedere financiar şi managerial. Multe dintre ele nu se pot autofinanţa şi nu se pot implica în proiecte de anvergură, conform cerinţelor şi posibilităţilor existente.

       Resursele se irosesc în proiecte mici, nejustificate economic şi social, care nu conduc la îmbunătăţirea serviciilor publice şi la ridicarea standardelor de civilizaţie.

       Absorbţia extrem de redusă a fondurilor europene destinate României este cauzată, în principal, de capacitatea redusă a admninistraţiei publice de a indeplini cerinţele Uniunii Europene.
       Ȋnainte de aderarea noastră la Uniunea Europeană s-a văzut că actualele judeţe nu sunt compatibile cu regiunile europene şi că nu pot asigura integrarea şi atragerea fondurilor.

       Programele europene, ca şi marile proiecte de investiţii din fonduri publice sau private, se realizează cu participarea unor parteneri puternici, regiunea fiind unitatea administrativ-teritorială consacrată şi acceptată în practica europeană.
       Pentru a suplini inexistenţa unor astfel de entităţi, au fost create regiunile de dezvoltare, dar acestea s-au dovedit nefuncţionale. Ele nu şi-au atins scopul pentru care au fost înfiinţate, rămânând de la crearea lor şi până în prezent, numai nişte structuri artificiale, forme fară fond, care nu favorizează procesele de integrare şi de atragere a fondurilor europene.

       La nivel local, foarte multe comune şi orase mici nu reuşesc să-şi finanţeze cheltuielile din venituri proprii, neputând participa astfel la cofinanţarea proiectelor de investiţii din fonduri europene.

       Ȋn aceste condiţii, în lipsa unor structuri locale şi regionale compatibile, ministerele coordonează şi deruleaza centralizat toate programele de investiţii din fonduri europene, inclusiv programele privind dezvoltarea regională şi locală, cu toate consecinţele negative ce decurg de aici : ineficienţă, birocraţie, corupţie.

       Reforma în admninistraţia publică a întarziat nepermis de mult şi nu mai poate fi amânată, orice întarziere aducând grave prejudicii dezvoltării economice, sociale şi culturale a României. Trebuie să ne conformăm neîntârziat legislaţiei europene în domeniu, altfel fiind drastic limitaţi sau chiar excluşi de la cele mai importante programe de dezvoltare regională ale Uniunii Europene şi de la marile proiecte de investiţii.

       Fară a insista asupra consecinţelor negative pentru economie, cauzate de menţinerea actualelor structuri administrativ-teritoriale, mentionăm doar decizia Comisiei Europene de pre-suspendare a fondurilor pentru programele de dezvoltare regională, resurse umane şi transporturi. Este una din ultimele dovezi, daca mai era nevoie, că incapacitatea noastră administrativă aduce mari prejudicii şi limitează dezvoltarea economică.

                                                  ***

       Pornind de la aceste considerente generale, este cert că urgenţa adoptării unor legi care să reformeze din temelii sistemul administraţiei publice nu poate fi pusă la îndoială. De altfel, în favoarea unui asemenea demers s-au exprimat pană acum, prin vocea liderilor săi, majoritatea grupurilor politice parlamentare care au subliniat necesitatea stringentă a regionalizării României.

       Preşedintele Traian Băsescu a adus de mai multe ori în dezbatere publică problema reorganizării administrativ-teritoriale a ţării. Din păcate, de fiecare dată tema a fost tratată superficial şi a fost transformată în dispută politică fără nicio finalitate, ajungându-se doar la consultarea inoportună şi fară temei a populaţiei din câteva judeţe, doar cu privire la desfiinţarea acestora.

       Premierul Victor Ponta şi-a exprimat în mai multe rânduri intenţia de a demara procesul de regionalizare imediat după alegerile parlamentare, avansând chiar şi termenul de 1 ianuarie 2014, ca dată la care autorităţile regionale vor deveni funcţionale.
       Cu toate aceste opinii favorabile, până în prezent nu a fost supus dezbaterii publice şi cu atât mai puţin dezbaterii parlamentare, niciun proiect de lege cu acest conţinut. Astfel, părerile pro şi contra unor soluţii exprimate public, nu au avut un concept coerent ca bază de pornire a dezbaterilor.

       Prezentul proiect de lege este primul şi singurul redactat integral şi lansat în dezbatere publică încă din luna iunie 2012, în campania pentru alegerile locale, pe care l-am revăzut şi i-am adus unele îmbunătăţiri. Fireşte, sunt conştient de dificultaţile şi de problemele legate de adoptarea proiectului, care işi au originea în complexitatea lui dar şi în amploarea schimbărilor pe care urmează să le producă în societatea românească prin aplicarea legii.

       Există, de asemenea, interese politice, interese locale, interese de grup, factori de ordin psihologic, rezistenţă la schimbare şi alte asemenea elemente, care nu pot fi ignorate sau tratate superficial. Sunt convins însă că se vor găsi cele mai potrivite soluţii pentru a armoniza divergenţele în scopul atingerii obiectivului asumat, acela de reformare şi de eficientizare a administraţiei publice din România.
       Proiectul de lege reglementează organizarea pe regiuni a teritoriului României, care se constituie ca unităţi administrativ-teritoriale cu personalitate juridică, compatibile cu regiunile europene, capabile să devină parteneri în marile proiecte de investiţii.
       Organizarea regiunilor este prima urgenţă şi constituie baza de plecare pentru realizarea unui vast proces de reformă a administraţiei publice. Legea crează cadrul juridic general pentru realizarea acestui proces, stabilind termene şi responsabilităţi pentru fiecare etapa a sa.
       Districtele sunt unităţile administrativ-teritoriale nou înfiinţate la nivel local, care au personalitate juridică şi se constituie din două sau mai multe comune sau oraşe. Ele au autonomie financiară şi patrimoniu propriu.

       Etapele şi modul de organizare a autorităţilor publice regionale şi districtuale sunt prevăzute în dispoziţiile tranzitorii şi finale ale legii pentru următorul ciclu electoral, urmând ca pe parcurs să fie reglementate organizarea şi funcţionarea, patrimoniul, modul de constituire a bugetelor proprii şi raporturile cu celelalte autorităţi publice.

       Pentru a se ajunge la adoptarea prezentului proiect şi pentru transpunerea lui în practică, trebuie să ţinem seama de următoarele elemente:

       1. Ȋn procesul de elaborare, dezbatere şi adoptare, proiectul nu trebuie să fie politizat în niciun fel, întrucât el poate fi adoptat numai cu susţinerea a cel puţin 2/3 din numărul parlamentarilor. Susţinerea populară este absolut necesară în etapele de adoptare şi de aplicare a legii, motiv pentru care, instituţiile publice centrale şi locale, ONG-urile, mass media şi toţi ceilalţi reprezentanţi ai societăţii civile, specialiştii în economie, în comunicare şi în administraţie, trebuie să se implice activ în găsirea celor mai potrivite căi şi metode de a aduce la înţelegerea publicului larg importanţa acestei legi, precum şi aplicarea ei.
       2. Ȋntrucât aplicarea legii presupune mari schimbări într-o perioadă relativ lungă de timp, este extrem de dificil, dacă nu aproape imposibil, ca acest proiect să fie aprobat şi pus în aplicare în ultimii doi ani de mandat. Tocmai de aceea, consider că acum – când ne aflăm la începutul unui nou ciclu electoral, este momentul cel mai potrivit pentru adoptarea lui. Proiectul l-am lansat în campania de alegeri a autorităţilor locale din luna iunie 2012, având în vedere că preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii judeţeni aflaţi în funcţii au un rol hotărâtor în procesul de regionalizare şi de constituire a districtelor.
       3. Ȋn abordările publice de până acum cu privire la crearea regiunilor, au fost conturate două poziţii :

       a. Comasarea judeţelor actuale în opt judeţe mari, pe structura regiunilor de dezvoltare şi desfiinţare celor 41 de judeţe existente în prezent;

       b. Transformarea regiunilor de dezvoltare in unităţi administrative cu personalitate juridică şi menţinerea judeţelor şi a autorităţilor publice judeţene, asa cum sunt în prezent.

       Nici una din aceste soluţii nu este preluată în prezentul proiect.
       Prima soluție, care prevede desfiinţarea actualelor judeţe, este imposibil de aplicat din cauza rezistenţei populare, justificată de tradiţie, patriotism local, apartenenţa de grup şi de mulţi alţi factori, cu toate că ar putea fi viabilă economic şi funcţională din punctul de vedere al criteriilor europene.

       A doua soluţie presupune înfiinţarea unui al treilea nivel ca suprastructură administrativă. Aceasta înseamnă creşterea masivă a cheltuielilor şi a birocraţiei, menţinând confuzia decizională şi conflictul de interese între judeţe şi regiuni.
       Soluţia propusă de actualul proiect de lege menţine judeţele ca structuri teritoriale fară personalitate juridică şi elimină consiliile judeţene ca autorităţi publice, atribuţiile acestora, patrimoniul şi unităţile aflate sub autoritatatea lor, urmând să fie preluate de către autorităţile locale (districte, oraşe, comune)

       4. La nivel local, crearea unor unităţi administrativ-teritoriale puternice, capabile să se autofinanţeze şi să asigure servicii publice de calitate, s-ar putea realiza şi prin comasarea mai multor comune şi oraşe, dar aceasta ar însemna desfiinţarea unora dintre ele, ceea ce nu este nici oportun, nici realizabil.

       Din aceste motive, soluţia organizării districtelor ca unităţi cu personalitate juridică şi menţinerea comunelor şi a oraşelor este soluţia aleasă.

                                                  ***

       Ȋn ceea ce priveşte numărul şi componenţa teritorială a regiunilor, am pornit de la necesitatea creării unor structuri administrativ-teritoriale asemănătoare celor europene, atât ca mărime, cât şi ca putere economică şi competenţă decizională. De asemenea, am avut în vedere nivelul capacităţii noastre administrative de a trece la o concentrare regională semnificativă, precum şi condiţionările de ordin social, economic şi politic.
       Valorificarea la maxim a potenţialului de creştere al unor municipii cu nivel de dezvoltare economică ridicat, care pot deveni centre regionale pentru impulsionarea dezvoltării unor zone cu potenţial mai redus, a constituit un alt criteriu avut în vedere.
       Actualele regiuni de dezvoltare nu pot constitui o bază de plecare, pentru că trecerea de la fărâmiţarea existentă (41 de judeţe), la opt regiuni, ar fi mult prea abruptă. Aceasta ar impune menţinerea consiliilor judeţene ca autorităţi decizionale cu toate consecinţele negative legate de creşterea cheltuielilor, birocraţie, corupţie şi conflicte de interese în luarea deciziilor.
       Apreciem că organizarea unui număr de 14 regiuni, ca unităţi administrativ-teritoriale, aşa cum propunem, permite desfiinţarea autorităţilor publice judeţene, prin transferul atribuţiilor acestora către autorităţiile locale, precum şi funcţionarea la nivelul cerinţelor europene a autorităţilor regionale.
       Referitor la organizarea judeţelor, acestea se menţin ca structuri teritoriale fără personalitate juridică, prefectul fiind autoritatea cu atribuţii de conducere a serviciilor publice deconcentrate.
       De asemenea, la nivel local, comunele şi oraşele rămân organizate ca entităţi teritoriale aşa cum prevede Legea nr. 2/1968 şi se înfiinţează districtele ca unităţi admnististrativ-teritoriale cu personalitate juridică, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare şi al creării unor structuri capabile să se autofinanţeze şi să folosească eficient resursele locale.
       Districtele se organizează prin lege specială, pe baza propunerilor făcute de consiliile regionale constituite în baza prezentei legi.
       Având în vedere urgenţa adoptării şi a aplicării măsurilor prevăzute, prin prezentul proiectul de lege se stabilesc etapele de parcurs, responsabilităţile şi termenele pentru adoptarea proiectelor de lege conexe şi anume:

  ●    Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice regionale;
  ●    Proiectul de lege privind organizarea districtelor ca unităţi administrativ-teritoriale locale;
  ●    Proiectul de lege privind Instituţia Prefectului;
  ●    Proiectul de lege privind finanţele publice regionale şi locale;
  ●    Proiectul de lege privind organizarea municipiilor reşedinţă de regiune ca zone metropolitane;
       Luând în calcul complexitatea procesului de reformă propus, considerăm că etapa regionalizării şi a constituirii autorităţilor publice regionale poate fi încheiată până la data de 1 ianuarie 2014, astfel încât regiunile să devină functionale la începutul noului ciclu financiar european 2014-2020.
       A doua etapă, cea a organizării districtelor, trebuie încheiată până la data de 1 ianuarie 2015.

       Şi, în sfârşit, a treia etapă, ar trebui să se încheie la data de 1 ianuarie 2016, până când trebuie să fie reglementate, prin lege, toate problemele privitoare la organizarea şi funcţionarea autorităţilor regionale şi districtuale, astfel încât alegerile locale şi regionale din anul 2016 să se desfăşuare în condiţiile noilor reglementări.

       Este evident că îndeplinirea obiectivelor propuse la termenele stabilite presupune în primul rând voinţă politică, dar şi un efort deosebit din partea instituţilor publice centrale şi locale şi a societăţii civile, efort care merită şi care trebuie făcut pentru a demonstra că suntem capabili să ne integrăm pe deplin în structurile europene şi pentru a ieşi din marasmul economic şi social în care ne complacem de peste două decenii.

 

LEGE CADRU
privind organizarea administrativă a teritoriului României

 

Capitolul I – Dispoziții generale

       Art.1 (1) Organizarea administrativ-teritorială a României se întemeiază pe principiile descentralizării, deconcentrării serviciilor publice, autonomiei locale și eligibilității autorităților publice locale, cu respectarea legalității și a sistemului de drept.
               (2) Aplicarea principiilor prevăzute la alin.(1), nu poate aduce atingere caracterului de stat național, unitar și indivizibil al României.

       Art.2 (1) Prezenta lege reglementează cadrul general și stabilește etapele procesului de reorganizare administrativă a teritoriului României.
               (2) Organizarea regiunilor ca structuri administrativ-teritoriale, compatibile cu regiunile europene si înfiinţarea districtelor ca unităţi administrativ- teritoriale autonome la nivel local, constituie principalele obiective ale legii.
               (3) Regiunile sunt unități administrativ-teritoriale care îndeplinesc condiţiile pentru a intra în parteneriat cu instituțiile europene și cu marii investitori în proiectele de dezvoltare regională.
               (4) Regiunile sunt organizate în scopul conectării la strategia europeană de dezvoltare regională, pentru a asigura creșterea economică, prin sporirea gradului de absorbție a fondurilor europene și prin atragerea de investitori importanți pentru marile proiecte de investiții.
               (5) Organizarea districtelor ca unități administrativ- teritoriale se realizează în scopul creării unor structuri administrative viabile la nivel local, care se pot autofinanţa şi pot asigura valorificarea eficientă a resurselor de care dispun.

       Art.3 (1) Pentru elaborarea și implementarea politicilor de dezvoltare regională, prin prezenta lege se asigură cadrul juridic necesar în vederea:
       a) descentralizării procesului de luare a deciziilor, de la nivel central, către comunitățile regionale și locale;
       b) delimitării clare a competențelor dintre autorităţile centrale, regionale şi locale, precum și a reglementării parteneriatului dintre instituţiile publice în luarea deciziilor;
       c) stabilirii obiectivelor de dezvoltare prioritare, în funcţie de gradul de interes public și nu după alte criterii;
       d) participării unităţilor administrativ-teritoriale la realizarea prin cofinanţare a unor proiecte de interes local, regional sau naţional.

       Art.4 (1) Prezenta lege consfințește împărţirea teritoriului României în județe, municipii, orașe și comune, așa cum sunt ele organizate și delimitate prin Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările și completările ulterioare.
               (2) Modificarea componenței sau a limitelor teritoriale ale județelor, municipiilor, orașelor sau comunelor, se poate face numai prin lege, cu respectarea procedurilor stabilite și numai după aprobarea prin referendum.

Capitolul II – Organizarea pe regiuni

       Art.5 (1) Teritoriul României se organizează pe regiuni, ca unități administrativ-teritoriale cu personalitate juridică de drept public, având capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
               (2) Ca unități administrativ-teritoriale, regiunile funcţionează pe baza autonomiei financiare, având bugete proprii de venituri si cheltuieli şi drept de decizie asupra execuţiei bugetare, în limitele prevăzute de lege. Ele sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat, precum și din raporturile cu persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
               (3) Regiunile sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale conturilor de trezorerie și ale conturilor deschise în bănci.

       Art.6 (1) Regiunile sunt structuri administrativ-teritoriale, constituite din câte trei județe fiecare, cu excepția regiunii cu reședința în municipiul București, care are în componență două județe și municipiul București, asa cum este organizat prin legea specială.

       Art.7 (1) Municipiile în care își au sediul autoritățile regionale sunt municipii de reședință și totodată centre de dezvoltare economico-socială, organizate ca zone metropolitane, in conditiile legii.
               (2) Municipiile reședință de regiune sunt stabilite pe baza următoarelor criterii:
                    a) gradul de dezvoltare urbană şi posibilităţile de a se organiza ca centre zonale de dezvoltare metropolitană;
                    b) nivelul dezvoltării economice, sociale si culturale, precum şi perspectivele pe termen mediu şi lung;
                    c) aşezarea geografică, infrastructura de transport, existenţa aeroporturilor şi proiectele aflate în derulare;
                    d) numărul populaţiei şi întinderea teritoriului;
                    e) criterii de ordin socio-cultural sau legate de tradiţii.

       Art.8 (1) Fiecare regiune va purta o denumire, care urmează a fi stabilită la propunerea consiliului regional, prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor.
               (2) Atribuirea denumirii fiecărei regiuni se face de către Guvern, cu avizul Ministerului Culturii şi al celorlalte instituţii abilitate, în termen de 90 de zile de la constituirea consiliului regional.

       Art.9 (1) Teritoriul României se organizează în 14 regiuni, fiecare având ca reședință câte un municipiu, după cum urmează:
  1. Regiunea cu reședința în municipiul București, alcătuită din municipiul București și județele Giurgiu și Ilfov.
  2. Regiunea cu reședința în municipiul Arad, alcătuită din județele Arad, Gorj și Hunedoara.
  3. Regiunea cu reședința în municipiul Brașov, alcătuită din județele Brașov, Covasna și Harghita.
  4. Regiunea cu reședința în municipiul Cluj-Napoca, alcătuită din județele Bistrița Năsăud, Cluj și Sălaj.
  5. Regiunea cu reședința în municipiul Craiova, alcătuită din județele Dolj, Olt și Vâlcea.
  6. Regiunea cu reședința în municipiul Constanța, alcătuită din județele Călărași, Constanța și Tulcea.
  7. Regiunea cu reședința în municipiul Galați, alcătuită din județele Brăila, Galați și Vrancea.
  8. Regiunea cu reședința în municipiul Iași, alcătuită din județele Bacău, Iași și Vaslui.
  9. Regiunea cu reședința în municipiul Oradea, alcătuită din județele Bihor, Maramureș și Satu Mare.
  10. Regiunea cu reședința în municipiul Pitești, alcătuită din județele Argeș, Dâmbovița și Teleorman.
  11. Regiunea cu reședința în municipiul Ploiești, alcătuită din județele Buzău, Ialomița și Prahova.
  12. Regiunea cu reședința în municipiul Sibiu, alcătuită din județele Alba, Mureș și Sibiu.
  13. Regiunea cu reședința în municipiul Suceava, alcătuită din județele Botoșani, Neamț și Suceava,.
  14. Regiunea cu reședința în municipiul Timișoara, alcătuită din județele Caraș-Severin și Mehedinți și Timiș.
               (2) Regiunile astfel delimitate, se constituie ca unități administrativ-teritoriale autonome, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

       Art.10 (1) Consiliul regional este autoritatea publică, organizată la nivel regional, cu atribuții deliberative, care hotărăște asupra organizării și conducerii activității publice la nivel regional.
                 (2) Consiliul regional este format din 55 – 61 de consilieri regionali, în funcție de numărul populației fiecărei regiuni, aleși prin vot, în condițiile prevăzute de lege.
                 (3) Numărul consilierilor regionali aleși în fiecare județ component al regiunii, este proporțional cu numărul populației județului, raportat la numărul total al populației regiunii.

       Art.11 (1) Consiliul regional alege dintre membrii săi un președinte, trei vicepreședinți și un secretar executiv.
                 (2) Președintele, vicepreședinții și secretarul executiv sunt aleși prin votul secret al majorității consilierilor regionali aflați în funcție.
                 (3)Vicepreședinții sunt aleși, fiecare, ca reprezentant al unui județ component al regiunii, la propunerea luată cu majoritate de voturi a consilierilor regionali aflați în funcție din județul respectiv.

       Art.12 (1) Comitetul director este autoritatea publică regională cu atribuții executive, constituită la nivel regional ca organ colectiv, format din președintele consiliului regional, cei trei vicepreședinți și secretarul executiv.
                 (2) Atribuțiile executive ale comitetului director și raporturile dintre consiliul regional, ca autoritate deliberativă și comitetul director, ca autoritate executivă, se vor stabili prin lege.

Capitolul III – Organizarea teritoriului pe județe

       Art.13 (1) Teritoriul României este împărțit în 41 de județe și municipiul București, care păstrează denumirile, componenţa și delimitarea teritorială stabilite prin Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările și completările ulterioare.
                 (2) Județul este o unitate administrativă, fară personalitate juridică, constituită teritorial în districte, municipii, oraşe şi comune.

       Art.14 (1) Prefectul este autoritatea publică numită la nivel de județ și municipiul București, care conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale.
                 (2) Prefectul este numit de guvern și are atribuțiile stabilite prin lege organică.

Capitolul IV – Organizarea districtuală

       Art.15 (1) Districtele sunt unități administrativ-teritoriale locale, constituite din două sau mai multe municipii, orașe sau comune, care au personalitate juridică de drept public, capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
                 (2) Districtele sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din procesul de administrare a domeniilor public și privat pe care le dețin.
                 (3) De regulă, un district cuprinde un teritoriu cu o populație de cel puțin 5000 de locuitori.
                 (4) Organizarea districtelor se face prin lege organică, la propunerea consiliilor regionale, pe baza criteriilor stabilite de guvern.

       Art.16 (1) Districtele în care îşi au reşedinţa autorităţile publice regionale, inclusiv municipiul Bucureşti, se organizează admninistrativ-teritorial ca zone metropolitane cu statut special.
                 (2) Organizarea zonelor metropolitane şi reglementarea statutului juridic după modelul european, se fac prin lege organică, pe baza proiectului întocmit de Guvernul României.

Capitolul V – Dispoziții tranzitorii și finale

       Art.17 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se constituie regiunile ca unităţi administrativ-teritoriale şi, prin efectul legii, se constituie totodată consiliul regional interimar al fiecărei regiuni, ca autoritate deliberativă, autonomă și cu deplină capacitate juridică.
                 (2) Consiliul regional interimar este format din totalitatea consilierilor județeni aflați în funcție, aleși în județele componente ale regiunii, la data de 10 iunie 2012.
                 (3) Ȋn şedinţă reunită consilierii judeţeni din fiecare regiune iau act de constituirea consiliului regional interimar şi stabilesc componenţa nominală a acestuia, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor judeţeni aflaţi în functie.
                 (4) Reprezentarea municipiului București în consiliul regional va fi reglementată prin legea de organizare și de funcționare a autorităților administrativ-teritoriale regionale.

       Art.18 (1) La data constituirii consiliului regional se constituie și comitetul director al fiecărei regiuni, ca autoritate executivă, format din președinții celor trei consilii județene, aleși la data de 10 iunie 2012.
                 (2) Comitetul director funcționează ca organ colectiv, cu atribuții executive, deciziile fiind luate în unanimitate sau cu majoritate de doi la unu.
                 (3) Pentru reprezentarea municipiului București în comitetul director al regiunii, se desemnează, prin votul majorității consilierilor generali, unul dintre consilierii generali aflați în funcție, care este înlocuit ca membru al consiliului general, conform procedurii legale.
                 (4) Președinții consiliilor județene și consilierul general desemnat pentru municipiul București în comitetul director, au calitatea de copreședinți ai regiunii.
       Art.19 (1) Autoritățiile publice regionale interimare, constituite potrivit art.17 și art.18, funcționează până la viitoarele alegeri locale, respectiv până în iunie 2016, dacă prin lege nu se va stabili o altă dată a alegerilor, îndeplinind atribuţile prevăzute de legea de organizare şi funcţionare a acestora.
                 (2) Până la adoptarea legii de organizare și de funcționare a autoritățiilor publice regionale, consiliul regional interimar şi comitetul director îndeplinesc atribuțiile prevăzute în prezenta lege.
                 (3) Consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi desfăşoară activitatea corespunzător prevederilor legale în vigoare până la data dizolvării lor, dată care va fi stabilită prin legea de organizare şi funcţionare a autorităţilor publice regionale.
                 (4) Aparatul propriu al consiliilor județene și instituțiile subordonate, vor funcționa conform prevederilor legale care reglementează activitatea acestora, cu păstrarea structurilor existente, până la data intrării în vigoare a legii de organizare și funcționare a autoritățiilor publice regionale.
                 (5) Sediul consiliului județean din municipiul de reședință al regiunii, va deveni și sediul consiliului regional și al comitetului director.

       Art.20 (1) În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a prezentei legi, Guvernul va înainta Parlamentului României proiectul de lege privind organizarea și funcționarea autoritățiilor regionale.
                 (2) În lege vor fi prevăzute atribuțiile, modul de constituire, de organizare și de funcționare a autoritățiilor publice regionale, precum și modul de administrare și delimitare a patrimoniului public și privat al regiunilor şi al districtelor.
                 (3) Legea va stabili modul de dizolvare a consiliilor judeţene, urmând ca atribuţiile acestora să se transfere în mod corespunzător către autorităţile publice locale.
       Art.21 (1) Ȋn termen de şase luni de la data constituirii autorităţilor publice regionale, pe baza propunerilor făcute de consiliile regionale, Guvernul va înainta Parlamentului României proiectul de lege privind organizarea districtelor ca unităţi administrativ-teritoriale locale şi proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice districtuale.
                 (2) Organizarea districtelor se va face pe baza unor criterii stabilite de Guvern, referitoare la numărul minim de locuitori, întinderea teritorială, diferenţierile regionale şi alte criterii.
                 (3) Criteriile vor fi stabilite astfel încât să asigure îndeplinirea funcțiilor administrației publice locale în cele mai bune condiții, creșterea capacități administrative, valorificarea potențialului de dezvoltare economică, absorția de fonduri europene și atragerea de investitori strategici, reducerea cheltuielilor bugetare și asigurarea serviciilor publice pentru populație la standarde superioare celor actuale.

       Art.22 (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a I-a.
                 (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă orice dispoziție contrară referitoare la organizarea și la funcționarea autoritățiilor administrației publice locale.

 

 

Read Full Post »

Traseistul de partid si guvernamental

După instalarea ilegitimă la conducerea Guvernului României,  Victor Ponta a numit la conducerea unor ministere câteva personaje bizare, plagiatori dovediți sau clienți politici răsplătiți cu funcții pentru care nu au nicio experiență profesională. Unii dintre ei au fost îndepărtați la presiunea opiniei publice și a PDL. Din păcate, a fost menținut Andrei Marga în fruntea unui minister extrem de important, cel de Externe. Am toată prețuirea pentru profesorul Andrei Marga, pentru opera sa științifică și pentru activitatea de rector al Universității Babeș Bolyai și de fost ministru al Educației. Cu toate acestea, numirea sa în funcția de ministru de Externe a fost de la început cel puțin surprinzătoare, iar declarațiile bulversante pe care le-a făcut ulterior au confirmat suspiciunile. Deși este șeful diplomației române, ministrul Marga s-a dovedit total lipsit de diplomație. El a cerut, nici mai mult nici mai puțin, decât suspendarea lui Traian Băsescu, care ar avea ”efecte benefice în repunerea în mișcare a energiilor țării”, considerând că ”Pentru România va fi cu atât mai bine, cu cât va ajunge mai repede Crin Antonescu președinte” !? Așadar, Andrei Marga cere, în calitatea oficială de ministru de Externe, suspendarea șefului statului, a cărui politică externă o reprezintă pe plan internațional !?

Îi amintesc lui Victor Ponta că în anul 1990, Alexandru Paleologu, care era ambasadorul României în Franța, s-a solidarizat cu ”golanii” din Piața Universității și a fost imediat demis din funcție de Ion Iliescu, președintele de atunci al României, pe care îl reprezinta la Paris. Când vom consemna și demiterea lui Andrei Marga pentru o culpă asemănătoare?

Anterior numirii în Guvernul Ponta, Marga l-a comparat pe Traian Băsescu cu Mussolini, găsind asemănări în ”(…) folosirea de dosare pentru a ataca rivalii (și) obsesia de a desființa una din camerele Parlamentului.”

Este oare obsesia președintelui sau voința poporului român, exprimată prin referendum ?

Ieșirile publice ale lui Andrei Marga, prețuirea deosebită pe care o are față de Putin – ” Ar fi bine dacă liderii europeni ar fi la fel de competenți” – orientarea politicii externe a României preponderent spre Rusia și China, i-au atras aprecieri deloc măgulitoare din partea prestigiosului cotidian Der Spiegel: ”Andrei Marga, 65 de ani, ministrul român al Afacerilor Externe în proaspătul guvern de centru-stânga, s-a pus deja în mai multe situații penibile.”

Merită aminitit și faptul că Andrei Marga a fost singurul politician considerat de Iohannis compatibil cu iluzoriul său program de guvernare și potrivit pentru funcția de ministru, în cazul în care Geoană ar fi câștigat alegerile. Noroc că sibienii nu l-au lăsat să le câștige, altfel, așa cum declara aiuritor Geoană, Iohannis ar fi avut ” ultimul cuvând” în formarea guvernului și probabil Marga împreună cu ”tinerele speranțe” ale FDGR din consiliul local Sibiu ar fi ajuns miniștri. După cum stiți, Iohannis a afirmat de mai multe ori, că în Sibiu nu există alți oameni politici de calibrul său, în niciun partid politic.

Dar cine este Andrei Marga ? În perioada studenției la Universitatea Babeș Bolyai, a fost activist la nivel înalt, președinte al UNASC. După căsătoria cu Delia Marga, fostă Trifu, vicepreședinte al UASC pe probleme de cultură, dar și nepoata înaltului demnitar comunist Ion Ursu, Marga s-a bucurat de o înaltă protecție, beneficiind de mai multe burse la care alți studenți nici măcar nu puteau visa. Ion Cristoiu spunea despre fostul său coleg: ”Marga a studiat filozofia marxistă și a rămas asistent la această catedră. Plecarea lui la o bursă în Germania federală  a șocat. Nimic nu îndreptățea alegerea lui. Dacă ar fi fost selecționat pentru Uniunea Sovietică nu s-ar fi mirat nimeni”. Ajuns rector al Universității Babeș Bolyai, Andrei Marga nu l-a uitat pe ocrotitorul său Ion Ursu, un apropiat al Elenei Ceaușescu, cel care a condus colectivele de cercetători care au scris cărțile semnate de ”savantă”. În memoria fostului membru CPEX, care a scăpat de acuzația de genocid și de pușcărie, pentru că a fost suficient de abil ca să nu participle la ultima ședință a CPEX, pretextând că i s-a stricat mașina pe drum, Andrei Marga a amplasat un bust în curtea Universității Babeș Bolyai, iar Institutului de Fizică din Cluj-Napoca i-a fost atribuit numele Ion Ursu !

Andrei Marga a intrat în politică, după anul 1990, ca membru al PNȚCD, fiind numit ministru al Educației în Cabinetele Ciorbea, Vasile și Isărescu. Mai mult decât atât, la Congresul PNȚCD din ianuarie 2000, în urma unor manevre oculte și deloc ortodoxe ale lui Vasile Lupu, a fost ales în funcția de președinte al PNȚCD, urmându-le la conducerea partidului lui Maniu, Mihalache, Coposu și Ion Diaconescu, deși opțiunile bâtrânilor din partid erau pentru aducerea lui Dudu Ionescu la conducerea partidului.

Vazând, în scurt timp, că PNȚCD nu mai are niciun viitor în politca românească, Marga și-a dat demisia, prin fax, după care, simțind că oportunitățile ar putea veni din altă parte, s-a îndreptat spre bătrânul turnător Voiculescu Felix. Și-a găsit astfel, la maturitate ca și în tinerețe, un protector, care l-a recuperat politic, l-a purtat insistent pe la Antene și, în final, la impus la conducerea ministerului de Externe.

Pe lângă misiunea oficială, pe care am văzut cum o îndeplinește, se pare că mai are una: să pună umărul, alături de Victor Ponta, la scoaterea lui Traian Băsescu și a PDL de pe scena politică: Vă amintesc ce a declarat recent Victor Ponta: ”Îmi doresc ca PDL să dispară. Consider că este o chestiune de igienă politică (…) Trebuie dat un vot care să șteargă PDL de pe harta politică a României.”

Noi nu ne dorim să dispară nici un partid. Vrem doar să ne învingem contracandidații în bătălia politică, luptând onest și numai cu mijloace democratice.

Read Full Post »

Orlat 04.05.2012

Read Full Post »