Reforma în administrația publică locală a întârziat nepermis de mult după căderea regimului comunist, deși era una dintre cele mai importante reforme care trebuiau făcute
Actuala formă de organizare administrativ-teritorială a României este o frână pentru economie și pentru progresul general al țarii. Administrația publică este încă încorsetată în chingile gândirii colectiviste, care și-a arătat de multă vreme limitele ei.
Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, a rămas aproape neschimbată de peste patru decenii, modificările aduse între anii 1996-2008, ducând chiar la o involuție, după ce au fost înființate, prin lege, mai multe comune și orașe.
O altă greșeală legislativă s-a dovedit transformarea artificială a unor comune în orașe și a unor orașe în municipii, deși nu întruneau condițiile minime necesare – număr de locuitori, canalizare, apă curentă, servicii de salubritate etc. – care să le îndreptățească să capete noul statut.
Forma de organizare administrativ-teritorială a României, a devenit anacronică și nefuncțională, imediat după trecerea la economia de piață, dar, cu toate acestea, din diferite motive, nu s-a schimbat nimic.
Singurele modificări vizibile au fost doar de suprafață: a fost schimbat numărul legii, iar consiliul popular a devenit consiliul local, respectiv județean, fiindu-le menținute, atât atribuțiile cât și structura organizatorică.
Politizarea administrației locale se menține la aceleași proporții ca pe vremea funcționării „organelor puterii populare”, singura diferență fiind aceea că, atât majoritatea primarilor, cât și cea a președinților consiliilor județene, acționează la ordinele și la presiunile partidelor care îi susțin din punct de vedere politic.
În afara mașinilor scumpe, a dotării sediilor la nivel occidental, a înlocuirii mașinilor de scris cu calculatoare, nu s-au înregistrat mari schimbări în modul de funcționare a organelor administrației locale, în activitatea propriu-zisă și în raporturile cu cetățenii. Birocrația excesivă, cheltuielile făcute cu generozitate din banii alocați de la bugetul de stat (de cele mai multe ori cu justificări jenante), creșterea de câteva ori a schemelor de personal, prin angajarea rudelor sau a clienților politici, care ulterior au căpătat statut de funcționari publici, sunt doar câteva din racilele actualei administrații locale.
După cum este foarte bine cunoscut încercarea de reducere a personalului bugetar din cadrul autorităților locale și județene începută în anul 2010, a fost un eșec total. Practic s-a renunțat doar la calitatea de funcționar public pe care o aveau mulți angajați, reducându-se doar statistic numărul acestora, iar cei, așa-zis disponibilizați, au fost din nou angajați în serviciile publice existente sau nou create și plătiți tot din bani publici. Ne-am mai furat încă o dată căciula, iar cheltuielile salariale bugetare au crescut în cele mai multe cazuri în loc să scadă.
În concluzie: ineficiența, funcționarea defectuoasă, cheltuielile excesive cu salariile și cu întreținerea în general precum și birocrația stufoasă, sunt vicii ale sistemului, care trebuie grabnic înlăturate dacă vrem să progresăm din punct de vedere economic și social în competiția europeană.
S-a văzut tot mai clar, de la un an la altul, că actualele județe nu sunt compatibile cu regiunile europene și că nu pot intra în relații de parteneriat cu acestea. Programele europene sau marile investiții, se realizează între parteneri puternici, regiunea fiind entitatea acceptată de partenerii europeni și nu ministerele, cum se întâmplă astăzi în România, când cooperarea se dovedește greoaie, ineficientă și ruptă de colectivitățile locale.
Toate aceste aspecte conduc la ideea că reforma în administrația publică trebuie să înceapă cu Legea privind organizarea administrativă a teritoriului, că ea nu mai poate fi amânată, că orice întârziere aduce grave prejudicii dezvoltării economice, sociale și culturale a României, că trebuie să ne conformăm neîntârziat legislației europene în domeniu, altfel fiind drastic limitați sau chiar excluși de la cele mai importante programe de dezvoltare regională ale Uniunii Europene și de la marile proiecte de investiții.
*
* *
Ne aflăm în fața unui nou ciclu electoral, au loc alegeri locale, iar perioada campaniei electorale este un bun prilej pentru dezbaterea și pentru înțelegerea unui astfel de proiect.
Mai mult, proiectul este conceput astfel încât, viitori președinți ai consiliilor județene și consilierii județeni aleși, să fie principalii actori ai procesului de regionalizare.
Apreciez că un astfel de proiect nu poate fi aprobat și pus în aplicare în ultimii doi ani ai unui ciclu electoral și tocmai de aceea acest moment de început al mandatului, este cel mai potrivit.
În ceea ce privește prevederile proiectului de lege, pe conținut, trebuie să precizez că am pornit de la ideia că orice modificare a structurii teritoriale actuale, ar conduce la un eșec previzibil, așa cum s-a văzut cu prilejul multor alte dezbateri pe aceeași temă. Am avut în vedere și subliniez faptul că proiectul nu trebuie să fie politizat, că nu poate fi însușit doar de un grup politic și că trebuie să se bazeze pe susținerea tuturor celor care înțeleg importanța, nevoia și urgența unui asemenea demers.
Întregul proiect reglementează, în mare, un vast proces al reformei administrației publice locale, care trebuie să înceapă cu adoptarea prezentei legi. Apreciez că procesul de reformă a administrației publice locale are ca primă urgență regionalizarea României, pentru conectarea țării la regiunile europene, etapă care se poate încheia până la sfârșitul sesiunii parlamentare din anul 2013, respectiv luna iulie.
După acea dată, se poate trece la organizarea la nivel local a districtelor și la legiferarea restructurării structurilor funcționale ale administrației locale, inclusiv în ceea ce privește rolul și locul prefectului, precum și organizarea și atribuțiile serviciilor deconcentrate.
Este evident că pe parcursul derulării întregului proces, trebuie avut în vedere ca atribuțiile actuale ale consiliilor județene să fie transferate în cea mai mare parte autorităților locale, iar regiunile să preia, prin descentralizare, o parte a atribuțiilor care le revin astăzi ministerelor.
În ceea ce privește numărul și structura regiunilor propuse, trebuie să precizeze că am avut în vedere gradul de suportabilitate al concentrării regionale în raport cu situația actuală (număr de județe) și nivelul capacității noastre administrative. Pornind de la aceste considerente am constatat că actualele regiuni de dezvoltare nu pot constitui o bază de plecare, pentru că sunt prea mari pentru a se putea renunța la autoritățile județene, iar în cazul în care consiliile județene ar funcționa ca autorități decizionale, s-ar menține conflictul de interese în luarea deciziilor dintre autoritățile regionale și cele județene și nu s-ar putea reglementa delimitarea autorității locale fără mari dificultăți.
În plus, trecerea de la fărâmițarea actuală (41 de județe), la opt regiuni, este mult prea abruptă și s-a dovedit imposibil de aplicat în acest moment.
La o analiză cât de cât atentă a situației regiunilor din Europa și a nevoilor imediate ale României, apreciez că întinderea teritorială și numărul populației României, impun crearea unui număr de regiuni, care să valorifice la maxim potențialul unor centre de dezvoltare (municipii) care au făcut progrese însemnate, au deja un nivel de dezvoltare economică ridicat și posibilități mai mari de dezvoltare.
Pot spune că plecând de la aceste deziderate și fixând centrele regionale în funcție de zona geografică, am ajuns la cele 14 regiuni propuse în proiect. Sigur că este vorba doar de un proiect și că se pot aduce modificări sau completări, dar este cert că menținerea celor 14 centre regionale, așa cum au fost propuse, ar duce la creșterea potențialului de dezvoltare și de integrare regională și totodată, ar favoriza susținerea adoptării și aplicării acestui proiect vital pentru dezvoltarea României.
Menționez că, în viziunea mea, soluția ideală a regionalizării României ar fi constituirea unui număr de cinci regiuni, delimitate după conturul marilor regiuni istorice ale României.
Nu cred că acest ideal ar putea fi atins într-o perspectivă apropriată, oricât de mari eforturi s-ar depune pentru atingerea lui. Etapa care trebuie parcursă în drumul spre realizarea acestui deziderat, consider că este soluția celor 14 regiuni propusă în prezentul proiect.
Probabil că numai într-un orizont de timp, pe care îl apreciez la aproximativ 20 de ani, putem să ne gândim la această schimbare, dacă evoluția economico-socială a României va avea aceleași direcții ca cele din prezent.
Referitor la organizarea județeană, care se menține, se impune reevaluarea competențelor, eventual trecerea unor servicii publice, cum sunt starea civilă și evidența persoanei, în coordonarea prefectului și reorganizarea unor servicii publice deconcentrate.
Organizarea districtuală propune menținerea comunelor, a orașelor și a municipiilor ca entități teritoriale și crearea districtului ca unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică.
Scopurile evidente sunt cele ale reducerii fărâmițării teritoriale și a cheltuielilor bugetare, precum și crearea unor unități administrativ-teritoriale la nivel local, capabile să se autofinanțeze și să dezvolte servicii publice la standarde cât mai înalte.
Apreciez, că în condiții normale, această etapă ar trebui încheiată până cel mai târziu în ianuarie 2014, astfel încât, până la sfârșitul mandatului să poată fi reglementate toate elementele de organizare și de funcționare a noilor autorități regionale și districtuale constituite, iar alegerile să fie organizate conform noilor reglementări.
Stimați colegi candidați,
viitori președinți de județe și de regiuni
Mă adresez direct dumneavoastră fiindcă veți putea lesne constata parcurgând prezentul proiectul de lege, că noi suntem cei care trebuie să ducem la bun sfârșit acest demers, chiar dacă obiectivul nu este deloc facil. Există, cu siguranța, multe aspecte care comportă dezbateri și care pot avea alte soluții ce s-ar putea impune prin forța argumentelor aduse. Ceea ce doresc să menționez “totuși” este faptul că întregul proiect are la bază creșterea eficienței în administrația publică locală, sub toate aspectele ei, sporirea potențialului economico-social al fiecărei regiuni și implicit al României. Dau doar un singur exemplu: am propus formarea regiunii Arad, care să cuprindă județele Arad, Hunedoara și Gorj. Poate părea deplasată această propunere, respectiv cuprinderea județului Gorj la Arad și nu la Dolj, dar am avut în vedere echilibrarea din punctul de vedere al potențialului economic al celor două regiuni(Arad și Dolj) ca și componenta socială și structura profesională ale populației din județele Hunedoara și Gorj, sacrificând, de această dată, tradiția.
Putem găsi alte soluții în acest caz sau în altele asemănătoare, putem schimba, în parte sau total, acest proiect, dar cu o singură condiție: să fie unul mai bun, mai fluid și mai ușor de realizat.
Vă mulțumesc pentru atenția cu care sunt sigur că vă veți apleca asupra acestui demers legislativ, fiind convins că vom duce la bun sfârșit proiectul de lege privind organizarea administrativă a teritoriului României care este, pe cât de urgent, pe atât de necesar și de util fiecăruia dintre noi și României în ansamblul ei.
Cu deosebită considerație,
Cornel ȘTIRBEȚ, deputat, candidat la funcția de
președinte al Consiliului Județean Sibiu
Cornel Ştirbeţ 